luni, 16 decembrie 2013

Din 2014 cresc sumele minime si maxime de plata la CAS pentru PFA si profesii liberale

Contributia minima pe care persoanele fizice care obtin venituri din activitati independente trebuie sa o plateasca pentru asigurarea in sistemul de pensii va creste de anul viitor, dupa ce castigul salarial mediu stabilit pentru 2014, in functie de care sa calculeaza CAS la persoanele fizice, a fost majorat cu 75 de lei prin Legea nr. 340/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 776 din 12 decembrie 2013.

O data cu cresterea salariului mediu, si suma maxima care va fi platita la stat este mai mare incepand de anul viitor.

In timp ce in 2013 acest castig salarial este de 2.223 de lei, in 2014 el va creste pana la 2.298 lei.

Majorarea salariului mediu determina si cresterea bazei de calcul a contributiilor de asigurari sociale pentru persoanele fizice care obtin venituri din activitati independente.

Anul acesta, cand salariul mediu este de 2.223 lei, baza de calcul pentru CAS este cuprinsa intre 778 - 11.115 de lei.

Odata cu majorarea castigului salarial mediu la 2.298 lei, in 2014 venitul declarat la pensii va fi de minim 804 lei si de maxim 11.490 lei.

Cresterea bazei de calcul a CAS inseamna si cresterea contributiilor minime sau maxime pe care persoanele fizice trebuie sa le plateasca pentru a se asigura in sistemul public de pensii.

Astfel, in 2014 persoanele fizice asigurate in sistemul public de pensii vor trebui sa plateasca CAS de minim 252 de lei, majorandu-se cu 8 lei fata de 2013; iar suma maxima va fi de 3.596 de lei, comparativ cu 3.479 de lei, cat se putea plati in 2013.
 

Persoana fizica ce trebuie sa plateasca CAS este:
•    intreprinzator titular al unei intreprinderi individuale;
•    membru al unei intreprinderi familiale;
•    persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice;
•    persoana care realizeaza venituri din profesii libere;
•    persoana care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala la care impozitul pe venit se determina pe baza datelor din evidenta contabila in partida simpla;
doar daca NU:
•    obtine si venituri salariale sau indemnizatii de somaj sau
•    beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu